joi, 27 noiembrie 2025

Cobra 128K compatibila Spectrum +3

Autor: Aurel I.(aur67)


     Dupa multa munca (luni de zile de teste si modificari ale schemei de baza), apare o varianta finala (sper) la aceasta extensie de 128K. Cu ajutorul profesionistilor de la PCBWay, avem un PCB (in 4 straturi) pe care putem sa-l conectam la o placa de baza de Cobra (mii de multumiri artistilor de acolo) . 

    Ce este Cobra? Calculatorul nostru drag din perioada tineretii, cand nu exista PC-ul si internetul. Pentru mai multe amanunte despre acest calculator, puteti citi mai multe aici (mii de multumiri creatorului acestui minunat site, piatra de temelie a oricarui cobrist actual):

- https://cobrasov.com/CoBra%20Project/index.html

- https://www.elforum.info/topic/151904-nebunia-numita-cobra/

    Si acum sa trecem la treaba: toata istoria pleaca de la aceasta schema, conceputa de mesterii de acum 30-35 de ani, adevaratii minitehnicus care s-au ocupat la vremea respectiva de modificarile aduse Cobrei (in cazul nostru), carora nu le putem multumi indeajuns pentru ce au facut (din pacate nu stim cine sunt, toata stima si tot respectul pentru ei):

    Acum 30 de ani am facut 2 Cobre de acest fel, din care una inca functioneaza, a fost prezentata la Ro Micro, Brasov, anul trecut, de prietenul meu B.M., dupa ce a terminat-o si a pus-o in functiune (cealalta are nevoie de ceva reparatii la momentul asta, nu mai merge) cel care a pastrat si aceasta schema (fara el acum nu mai discutam despre aceasta extensie , care s-ar fi pierdut in negura timpului, ca multe alte chestii).

    Acesta schema am refacut-o pe o placa de test cu socluri si conectori cu fire (are mai mult de 70 de fire):

   Este inca functionala, si a stat la baza catorva upgrade-uri, pe care alea vechi nu le au : 

- boot selector Cobrasov modificat de prietenul N.M. pentru accesarea a 8 BASIC-uri de 16K, standardul pentru un Spectrum (aici se pot pune orice BASIC care s-a inventat pana acum, cu caseta sau discheta, Opus, Devil, NMI sau programe de test gen Retroleum DiagROM sau Brian Alford); avem un jumper ca sa extindem la 16 basic-uri pentru cine vrea, dar doar 8 sunt accesibile din boot; tot din boot se pot accesa si 4 Basic-uri de Spectrum +3  pe alb sau pe albastru, cu sau fara cf-card   

- adaptor VGA cu Raspberry Pi RP2040-Zero pentru vizualizare pe orice monitor sau TV cu intrare VGA (depaseste cu mult calitatea codorului sau conectarii pe Euroscart) (proiect realizat initial de constructorii rusi, care inca lucreaza la modificarile aduse calculatoarelor Spectrum)

- inlocuire PROM de comanda de 256 locatii cu GAL, circuit mult mai usor de procurat si de programat in zilele noastre (schema si incarcatura datorata prietenului V.C., care a conceput si schema celor 4 basic-uri +3) (se pune doar unul din ele, iar in cazul GAL-ului se pot omite cele 4 rezistente de la iesiri, necesare in cazul PROM-urilor cu colector in gol)

- generatorul de impulsuri NMI, activ in basic-urile care au aceste rutine si programe introduse in ele, pentru a sparge jocurile si a le transfera de pe casete pe dischete

- jumper pentru semnalul ROMCS, adica sa avem sau nu ROMCS, in cazul in care vrem sa conectam pe extensie dispozitive care au nevoie de acest semnal pentru a functiona, gen Dandanator, DivIDE, DivMMC si altele (aici mai avem de lucru la compatibilitatea acestor dispozitive cu Cobra, dar ... mai lucram)  

- extensie de cf-card (in Basic Spectrum +3 si Basic Pera 48K) sau HDD pe IDE (Basic Spectrum +3), prezentata aici:

https://nicuflorica.blogspot.com/2025/02/interfata-8-bit-ide-pentru-calculatorul.html

    Toate aceste adaugiri au condus la schema actuala:

si la urmatorul PCB :

    Am pregatit 2 placi: o varianta "standard" cu socluri normale cu lamele si una "DELUXE" cu pini augat  pe care le voi conecta la o Cobra care astepta mai de mult aceasta extensie (si pe asta a trebuit sa o eliberez de modificarile de 80K aduse initial si sa o aduc la parametrii actuali de productie fizica):


    Aceasta extensie trebuie pusa pe o placa functionala de Cobra 64K, varianta cu cat mai putine modificari. Automat o placa care nu are RAM-uri 4116 cu 3 tensiuni. Trebuie sa puneti 2 bancuri de RAM de 64 . Poate fi o placa de acum 35 de ani, adusa la nivel minim de modificari. Pentru o placa moderna Cobrasov versiune 3.16 sau 3.17, trebuie sa aveti grija sa o configurati pe 64K.

    Pentru testarea in regim 64K se pot face acest minim de modificari ale accesarii RAM-ului sistem,  impreuna cu un basic test Retroleum . Daca aveti si interfata de floppy, merge Basic-ul Devil cu discheta. NU va merge CP/M, are nevoie de modificari de 80K, inutil, aceasta extensie de 128k acopera si functionarea acestui sistem . Ca sa fie clara treaba, specific: Cobra cu aceasta extensie  functioneaza ca o Cobra normala de 80k, plus ca merge si ca un Spectrum +3.


    De aceea exista posibilitatea de a baga aceasta placa in 2 socluri jos, in placa de baza: 24 pini pentru placa veche si 28 pini pentru placa noua.

    De aici isi ia datele si adresele si semnalele de comanda pentru eprom-uri.

    In cazul 24 pini, restul de semnale le ia din conectorii alaturati. Automat trebuie sa eliberati locul aici, daca aveti eprom-uri de 2K, si sa dezactivati restul de 7 eprom-uri de sistem (nu le scoate-ti si pe alea,  doar dezactivati accesul lor, blocand 442-ul de comanda, circuitul U70). In cazul 28 pini, sunt cateva semnale dublura, care se pot pune sau nu, la alegere, la conectori. Aici se pot pune conectori diversi, in functie de ce are fiecare, sau fire lipite direct, dar atunci placa nu mai este demontabila, asa cum am vrut sa fie (a fost o conditie principala de constructie).

    Mii de multumiri tuturor prietenilor mei noi care m-au ajutat in decursul acestor operatii, precum si a celor vechi de acum 30-35 de ani, de unde am pornit pe acest drum, cu care am pierdut legatura in decursul timpului, dar care presupun ca s-ar bucura sa vad acest minunat Cobra cu imbunatatiri.


    Voi reveni cu incarcaturile de PROM, GAL si EPROM, si cu alte amanunte de constructie dupa ducerea la bun sfarsit al proiectului. In curand ...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu